Unul dintre cele mai vechi grupuri etnice – SECUII – au interzis...

Unul dintre cele mai vechi grupuri etnice – SECUII – au interzis la existență de la Budapesta!

0 747
Vicepremierul ungar Semjen califica drept periculoasa o initiativa care propune recunoasterea secuilor drept grupt etnic distinct
Vicepremierul ungar Zsolt Semjen a calificat drept „daunatoare si periculoasa” o initiativa care propunere recunoasterea secuilor drept un grup etnic independent de natiunea ungara, scrie dailynewshungary.com.

„Secuii sunt ungari” iar prin logica acestei initiative ungurii ar putea fi impartiti in alte grupari etnice, a spus Semjen, luni, pentru agentia MTI.Acesta a afirmat ca initiativa legislativa fie a fost trimisa „cu intentii bune” dar bazandu-se pe o „totala incompetenta” fie a  fost „motivata de ceva mai rau”.

Semjen a comentat ca autoritatile romane incearca de multa vreme sa declare ca ciangaii si secuii nu sunt unguri.
Vicepremierul ungar Zsolt Semjen
Foto: Facebook
Secuii cu origini hunice sau turcice?
Istoricii preocupaţi de problema diferenţelor şi asemănărilor dintre maghiari şi secui au conturat mai multe teorii, de-a lungul anilor. Cea mai veche teorie este cea potrivit căreia secuii au şi ei, la fel ca maghiarii, origini hunice. „Cercetările istorice au confirmat faptul că acest popor (n.r. – secuii) se trage din Imperiul Hun condus de Attila, care se întindea, în secolul V d.Hr., în spaţiul politico-geografic al Imperiului Roman de Răsărit şi al Imperiului Roman de Apus.
După moartea lui Attila, în anul 453, se iscă lupte interne ce duc la destrămarea imperiului. În aceste condiţii, o parte din huni se retrag în zona Transilvaniei, organizându-se în scaune şi autodenumindu-se secui, «szekely» în limba maghiară, în traducere «cei ce trăiesc în scaune (n.r. – o formă de organizare statală)»“, susţine profesorul de istorie drd. Vasile Benedek, din Sălaj.
Există, însă, şi teoria potrivit căreia secuii ar fi de origine turcică, rezultând dintr-o populaţie înrudită cu hunii. Potrivit istoricului Elena Musca, din Sălaj, această teorie este susţinută şi de tratatul „Istoria Medie a Românilor“ – partea I, apărut la Bucureşti în 1966, în care se precizează că „unii istorici au susţinut originea hunică, alţii au susţinut originea avară, iar alţii i-au socotit chiar fiind de origine maghiară. Cercetările istorice mai noi au arătat că secuii sunt o populaţie rezultată din contopirea prin asimilare, în urma convieţuirii, a unor triburi de origine turcică“.
Potrivit istoricului, numele de secui ar veni din termenul „sikil“, însemnând, în limbile turcice, „de neam ales“. Scrierea, argument al originii turcice Originea turcică a secuilor ar fi susţinută şi de scrierea runică, specifică secuilor, şi care se mai foloseşte şi astăzi. Cunoscută şi ca „scriere pe răboj“, scrierea runică reprezintă un alfabet mai special utilizat în Transilvania şi Ungaria până în secolul al X-lea, când a fost introdus şi aici alfabetul latin.
În secolele ce au urmat, runele au fost utilizate ca alternativă la scrierea latină, profesorul Benedek precizând că erau folosite mai ales pentru a scrie mesaje codificate, care să nu poate fi descifrate de duşmanii secuilor. În ultimii ani, scrierea runică a fost readusă în actualitate, mai cu seamă după Consiliul Naţional Secuiesc din 2008, când acest alfabet a fost folosit la inscripţia oficială a lucrărilor. De-a lungul timpului au fost enunţate şi teorii care vorbeau despre originea bulgară, pecenegă, cumană, gepidă, cavară, avară şi românească a secuilor, existând voci care duc această origine chiar dincolo de Oceanul Atlantic, pe continentul american.
N.R.
In foto Grupul statuar Mihai Viteazul si secuii

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.