„Valachie, Moldavie, Transylvanie, Bessarabie – Pays roumains”

„Valachie, Moldavie, Transylvanie, Bessarabie – Pays roumains”

Vorbim des despre stat. Formulele „Statul sunt eu”, Statul suntem Noi”, „Statul de drept”, „Statul natiune”, „Statul social”, etc. sunt formule  preluate din manuale de politologie si sunt utilizate des in discursuri publice. Scriam, de curand, despre cartea lui Macron, in care acesta arata ca natiunea franceză are la bază notiunea de stat, cea americană – regula de drept iar cea britanică – libertatea mărilor. Dar noi?

Chiar daca unii au invocat statul geto-dac de acum două milenii, chiar daca, la 1600, Mihai Viteazul a unificat pentru scurt timp provinciile romanesti, statul roman modern are o istorie de aproximativ un secol si jumatate iar statul roman reintregit o istorie de 100 de ani. Romanii au dus insa o lupta de secole pentru a ajunge la acest rezultat. De aceea este important nu doar cum sărbătorim centenarul Marii Uniri ci si felul in care vom intari statul roman, in perspectiva unor riscuri generate de globalizare si de redesenarea unor noi sfere de influenta sau chiar de reaparitia unor tendinte revizioniste.

După Revolutie, „invătătorii” neo-liberali ne explicau ca statul trebuie să se retraga din economie, din administratie (descentralizarea ar trebui să fie solutia), din politică (ONG–urile societatii ‘deschise” ar trebui să conducă intr-o formă de democratie directă prin prezenta in strada, maidanuri si carnavaluri).  Se poate observa ca, prin noile mijloace de comunicare, se crează o comunitate amorfă iar  interesele membrilor săi pierd legătura cu teritoriul părintilor („Patria ubi bene”).

Ceea ce s-a intâmplat, in ultimul timp, la alegerile europene, ne-a aratat, totusi, o intoarcere puternică la spiritul national, la identitatea natională, la interesele nationale. Sigur, Uniunea Europeană poate fi in continuare un loc de armonizare a acestor interese ale statelor membre fata de competitia mondială. Există insă si „vizionari”, cei care consideră ca viitorul Europei este cel al unui stat federal („Statele Unite ale Europei” – probabil pe modelul „Licuriciului”), neintelegand ca proiectul european scârtâie din toate balamalele si că oameni, precum presedintele Juncker, incearcă să-l salveze, prin formule incă ambigue, din fata extremistilor, populistilor si demagogilor.  Există solutii? Eu consider că da !

  • Trebuie să acceptăm că raspunsul la provocările internationale actuale il reprezintă un stat puternic. In domeniul politic, in domeniul economic, in domeniul cultural, in domeniul diplomatic.
  • De aceea, trebuie consolidata, in primul rând „osatura” administrativă a statului. Institutul national de Administratie (INA), reinfiintat, după 10 ani, poate avea un rol important.
  • Refacerea, la guvern, a unei unitati de head hunting, pentru a tine legatura cu bursierii romani din strainătate, oferindu-le, la sfarsitul perioadei de studii, un job de caliate („Euro-consilieri”?), in special in zonele din tara de unde provin.
  • Echilibrarea reprezentării in guvern si in administratia centrală a demnitarilor si functionarilor reprezentand toate provinciile din tara (adaug si o echitabilă reprezentare etnică).
  • Implicarea institutiilor statului in controlul clauzelor post-privatizare si reluarea activelor care sunt in posesia unor investitori care nu si-au respectat obligatiile.
  • Asigurarea „tratamentului national” si firmelor romanesti nu numai celor straine (subventii, ajutoare de stat, etc)!
  • Nivelul de convergenta in Romania este de aproximativ 57% fata de media europeană. Un mare demagog cerea, in aceste conditii, in parlament, intrarea Romaniei in Zona euro. Dincolo de criteriile formale, Romania ar trebui să ajungă insă la aproximativ 80-85% grad de convergentă pentru ca intrarea in Zona Euro sa nu fie catastrofală. Cu atat mai mult cu cât, dacă gradul de convergenta in Bucuresti/Ilfov este de 100%, sunt zone in tara in care nivelul de convergenta este de 25%, existand un dezechilibru regional periculos.  Evident că ne putem intreba de ce Romania, după 2004, nu a mai avut acelasi ritm de dezvoltare (8,4%) dar asta este este deja istorie si regimul demagogului de care vorbeam nu va raspunde niciodata pentru asta.
  • In plan imediat,  consider că vor trebui transferate fonduri structurale pentru formarea profesională a functionarilor publici, vor trebui reformate si intarite institutiile statului, pentru a actiona mai eficient atat in plan intern cat si extern. Să nu uităm, trebuie sa ne pregatim pentru aniversarea Centenarului Romaniei re-intregite si de preluarea presedintiei rotative a Uniunii Europene.
  • Jean-Claude Juncker ne-a invitat, in discursul sau de la Bucuresti, sa participăm la dezbaterea privind viitorul Europei. Este insă si o dezbatere si despre viitorul Statului Român, pe care nu o putem evita.

PS Am adaugat imaginea unei harti, realizata de Th Duvotenay, in 1863, pentru ca mi-a placut ce scrie in cartus ” Valachie, Moldavie, Transylvanie, Bessarabie – Pays roumains”

Prof.univ.dr. Adrian Nastase

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.