Ziua Drapelului Naţional al României, marcată și la Brașov, în Piața Tricolorului

Ziua Drapelului Naţional al României, marcată și la Brașov, în Piața Tricolorului

0 317

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național, prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Drapelul Național — albastru, galben, roșu — de la lance — a fost decretat, pentru prima dată, ca simbol național, de Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească, la 14-26 iunie 1848, având deviza „Dreptate — Frăție” înscrisă pe el. Drapelul Național nu a suferit transformări majore de-a lungul istoriei. Doar distribuția culorilor s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluția de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluționar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel național steagul standard cu trei culori. Conform legii, această zi este marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
Instituția Prefectului – Județul Brașov, în parteneriat cu Garnizoana Braşov, a organizat luni, în Piaţa Tricolorului, o manifestare specială dedicată aniversării Zilei Drapelului Naţional al României. La manifestare au participat prefectul județului Braşov, Marian Rasaliu, autorităţi judeţene şi locale, veterani, cadre militare în rezervă și în retragere, reprezentanți ai tuturor partidelor politice, un numeros public. Prefectul Marian Rasaliu a spus: ,,Este ziua în care toți trebuie să ne simțim români, ziua în care trebuie să ne respectăm și să ne gândim mai mult ca oricând la istoria poporului român. Este o zi minunată și va trebui să o tratăm ca atare. La mulți ani tuturor românilor și celor care simt românește!
La rândul său, primarul Brașovului, George Scripcaru, a spus : ,,Drapelul național este simbolul care ne reprezintă pe noi toți, ca țară, ca neam și ca popor. Indiferent unde ne aflăm pe fața acestui pământ, este foarte important ca să avem și tricolorul lângă noi. Trebuie să facem mai mult decât am făcut până acum și să învățăm din greșeli, pentru ca România și tricolorul să fie prezente mereu și oriunde” Ceremonialul din Piața Tricolorului a inclus citirea de către prefectul Marian Rasaliu a mesajului ministrului de interne, Carmen Dan, un serviciu religios, înălțarea drapelului României și onorul dat oficialităților de către plutoanele de militari și de fanfara Academiei Henry Coandă
Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.