Cancescu – DA, DNA –pa!

Cancescu – DA, DNA –pa!

6 1062

Aristotel Căncescu, fostul preşedinte al CJ Braşov, a fost achitat pe fond în primul dosar intentat de DNA. Acuzaţia era de evaziune fiscală:
Achitarea inculpaţilor: Căncescu Aristotel Adrian pentru infracţiunea de evaziune fiscală (…); Căncescu Antonin Viorel pentru infracţiunea de evaziune fiscală (….) , Rusu Bogdan Aurelian pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală (…). Respinge pretenţiile părţii civile Statul Român – ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin reprezentant legal”, se arată în decizia instanţei, publicată miercuri pe siteul instituției.
De asemenea, au fost ridicate sechestrele pe averile celor implicaţi în dosar. Potrivit procurorilor, prejudiciul se ridică la 18.027.513 lei, taxe neachitate către ANAF. Sentinţa e supusă recursului, în termen de 10 zile de la comunicare.
Conform rechizitoriului DNA trimis în instanţă, Aristotel Căncescu ar fi vândut reţeaua unui post de radio pe care-l deţinea către o societate de profil (SBS Broadcasting – n. red.), prin încheierea, la data de 2.03.2007, a unui contract de vânzare-cumpărare, preţul fiind de 5 milioane euro, iar structura afacerii ar fi fost stabilită de Căncescu astfel încât să nu plătească taxe şi impozite către stat pentru efectuarea acestei tranzacţii.
Cancescu a vandut cu aproape 6 milioane de euro partile sociale ale firmei care detinea licentele, respectiv Canet Radio, licențe cumpărate cu doar 2.400 de euro de la o alta firma controlata tot de el, inregistrată sub denumirea de SC Canaris.

Reamintim că  în raport cu ceea ce s-a scris în 2007 că
Presedintele CJ Brasov a platit la buget cu doua milioane de euro mai putin decât dacă ar fi vandut licentele cu acelasi preț. Controlul fiscal al DGFP Brasov i-a dat aviz de legalitate lui Cancescu, dar nu a verificat daca cesiunea actiunilor reprezintă o ,,vânzare mascată”. Presa a prezentat dovada că Aristotel Cancescu a inființat și a cesionat Canet special pentru transferul licentelor. Surse din cadrul Garzii Financiare au confirmat atunci, sub protectia anonimatului, că operatiunea este suspecta de evaziune fiscală.
Vânzarea acțiunilor unei firme a lui Aristotel Cancescu ascunde o operatiune extrem de interesanta. Tranzacția a avut loc la data de 22 ianuarie 2007, cand SC Canaris SRL a vandut un numar de 24 de licente audiovizuale catre o firma-soră, SC Canet Radio SRL.
Tranzactia a fost facuta la pretul de 100 euro/licenta, extrem de mic pentru un astfel de produs, potrivit specialistilor din domeniu. Tranzacția a fost facuta ,,în familie”, cele doua firme fiind controlate de catre Aristotel Cancescu, el recunoscand, indirect, acest lucru.
De mentionat ca vânzarea licentelor a fost semnată de Antonin Viorel Cancescu, fratele presedintelui CJ, ca administrator al SC Canaris (actionar unic Rusu Bogdan Aurelian) și… Rusu Bogdan Aurelian, administrator al SC Canet Radio (unic asociat Aristotel Cancescu).
Dupa ce a cumparat licentele la 100 de euro bucata, Cancescu le-a instrăinat trei luni mai tarziu la un pret de 2.000 de ori mai mare. Aspect ce nu poate fi contestat de nimeni.

Metoda de ,,vânzare” a fost deosebit de ingenioasa.
El nu a vandut licentele, ci firma care le avea în patrimoniu. Mișcarea a fost facută la data de 2 martie 2007, când Aristotel Cancescu a semnat contractul de cesiune cu SBS Broadcasting Media SRL (care opereaza in Romania posturile Prima TV, Kiss TV, Kiss FM si Magic FM) si SC Media Office Service SRL, pentru 5,9 milioane de euro. Procedand astfel, Aristotel Cancescu nu a mai vandut licentele, ci firma care detinea licentele, fapt ce a condus la o evaziune fiscala de aproape 2 milioane de euro, spun specialisti din Garda Financiara.

Finantele brasovene n-au verificat dacă a fost ,,vânzare mascată”
Lucian Voinescu, director executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice Brasov, de atunci a declarat la vremeda respectivă presei ca s-a facut o verificare de catre Administratia Finantelor Publice Brasov. ,,S-au achitat impozitele din tranzactia respectiva, nu stiu sa va dau detalii. Controlul a constatat acolo ca impozitul datorat bugetului era achitat”.
El recunoastea însă că, în cazul in care exista o dovada a intenției, adică inființarea unei firme care sa fie cesionată (n.r. precum Canet Radio SRL), cu scopul de a ,,ocoli” plata datoriilor catre stat, atunci ar fi o problemă penală.
La randul lui, Ilie Jean, director executiv adjunct al DGFP în 2007, afirma tot atunci că totul a fost OK.
El recunoaștea însă că nu a verificat dacă cesiunea de actiuni a avut caracter de vânzare mascata. „Eu am urmarit daca, in baza acelui contract de cesionare a partilor sociale, impozitul datorat, de 16%, a fost calculat, retinut si varsat, Atât” spunea către România Liberă sursa citată la vremea respectivă.
Tot în 2007 Vasile Bilinschi, comisarul-sef al Garzii Financiare Brașov declara ca nu a efectuat control pe acesta tema la firmele implicate, deoarece cazul era de competenta Directiei de Control Fiscal. ,,Cazurile de vanzare mascata reprezinta, dupa parerea mea, evaziune fiscala si sunt interzise. Daca se demonstreaza ca cel care a vandut bunuri dintr-o firma in alta si apoi a cesionat partile sociale este aceeasi persoana poate intra sub incidenta legii, deoarece procedeul este interzis„, declara atunci Bilinschi. Deși potrivit Codului Fiscal si a Codului de Procedura Fiscala, ANAF poate considera că prețul real al vanzarii licentelor intre firme (n.r. Canaris și Canet) este cel la care s-au cesionat acțiunile și poate cere SC Canaris (n.r. unde actionar unic este din nou Aristotel Cancescu) impozitul pe profit pentru 5,9 milioane de euro.

Un minus de 2 milioane de euro la Buget
Prin acea tranzactie, Aristotel Cancescu a castigat personal, iar statul a pierdut aproape doua milioane de euro. Atunci cand a vandut partile sociale din SC Canet Radio SRL pentru 5.952.380,96 euro, Aristotel Cancescu a platit la buget impozit pe venit 952.380,96 euro (16%) și a bagat in propriul buzunar 5 milioane de euro net.
Daca ar fi vandut licentele la acelasi pret, ar fi trebuit platit mai intai impozitul pe profit, de 952.380,96 euro, prevazut de lege. Pentru a beneficia personal de cele 5 milioane de euro ramase, vanzatorul licentelor trebuia sa scoata banii sub forma de dividende.
Acestea trebuiau impozitate cu 16%, inca 800.000 euro, reprezentand impozit pe dividende Mai mult, spuneau specialiștii, pretul de vânzare era purtator de TVA, ceea ce înseamnă ca statul ar mai fi avut de încasat înca 1.130.000 euro din această tranzacție.
Rezulta o diferenta de 1,93 de milioane de euro, bani care ar fi ajuns la buget daca se proceda la vanzarea ,,la vedere” a licențelor.
Prin aceasta tranzactie, Aristotel Cancescu a castigat personal, iar statul a pierdut aproape doua milioane de euro.

Așa cum am mai scris Căncescu revine în politică
Încurajat de faptul că a câştigat, pe fond, un prim proces cu DNA, Aristotel Căncescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a anunţat public, la emisiunea moderată de Onelia Pescaru de la Mix TV, că intenţionează să candideze anul viitor la şefia CJ (un anunţ despre care și InfoBrașov.net, Bună Ziua Brașov și BizBraşov a mai  scris în urmă cu mai bine de o lună.
Vreau să fac asta pentru că eu trebuia să ies de acolo cu fruntea sus, pe uşa din faţă, nu cum a vrut DNA-ul”, a spus la Mix Tv Căncescu. Vedeți si: Tandemuri grele de alegeri – Ialomițeanu și Căncescu versus Scripcaru și Veștea contracandidați la șefiile principalelor instituții

Aeroportul – visul etern al lui Căncescu 
Tot ce s-a făcut la aeroport este făcut de mine”, a spus acesta şi, în plus, susţine că problemele sale cu Justiţia au apărut din cauza aeroportului. 
Și problemele mele au plecat de la Cluj, pentru că Clujul nu vrea aeroport la Braşov, Sibiul nu vrea aeroport, Bucureştiul nu vrea aeroport. (…) sunt imagini cu Berceanu şi Băsescu care spun că la Braşov nu se justifică un aeroport. ”, a declarat fostul şef CJ. Cam ceea ce spuneam – dar îl includeam și pe Căncescu în articolul: ,,Brașovul are Aeroport”? NU! Sibiul are AEROPORT! Cei care conduc administrația brașoveană trădează!

Totuşi, trebuie menţionat că în afară de pistă, fostul şef al CJ Braşov nu a mai reuşit să mai facă nimic la aeroport, fiind nevoie ca noua administraţie, instalată în 2016 să descâlcească toate încurcăturile făcute de Căncescudin perioada 2005, de la lansarea proiectului, până în 2014, când fotul autocrat de la CJ Brașov a fost scos de DNA din viaţa publică.
Fostul preşedinte al CJ Braşov a mai afirmat că el nu a fost scos din politică de electorat sau de către partid, ci de către „un procuror dement”, „ultraabuziv” spune BZB, susţinând că a fost printre puţinii inculpaţi de procurorii DNA care s-a luptat cu ei.
Căncescu mai spune că acel procuror a făcut o grămadă de dosare, care acum se lasă cu achitare. Aluzie la Deca, cel care i-a mai scos din viața publică pe vicepreședintele CJ, Ion Ochi, deputatul av. Ion Adam sau tentativa mereu amânată de justiție de a distruge mafia de la SC Primăria Scripcaru SA.

Iulian Rinder

COMENTARII

  1. Dle Rinder,cunosti vreun ziarist cu cojones ,care sa nu fie injurat?
    Din pacate, Aristotel,fiul fostului „plotoner” de militie Cancescu,
    venit de prin Banat aici, l-a mostenit pe tac-so …la fix!

  2. Cancescu este cel care a boicotat aeroportul Nu are alt merit in acest proiect decat vel de a semna hartiile facute de altii. Asa este, Cancescu a ramas un mare mincinos. Stui de la un amic ca in 2007/2008 a refuzat sa finalizeze negocierele si sa semneze, la Viena, contractul cu un mare finantator. Amicul spunea ca in CJ stau marturie documente numeroase. In plus e vorbea doar la misto de aeroportul spunad ca se va face un cosmodrom. Sunt declaratii care se regasesc in presa vremii.

  3. Mihai – Da. L-au plimbat pe procuror pentru că nu reprezenta interesele majore ale mafiei din Brașov.

    Sandu Panait Da dar nu. Nu minte este doar mitoman. El și crede – paranteză – uneori în ceea ce spune.

    Domnule lt.col.( rez) N. Dirstaru – Căncescu și-a dorit întodeauna realizarea Aeroporului. Cu o condiție – să administreze acest proiect doar firmele lui de casa. Sper că am fost clar. Și știua asta de 15 ani. Tot o sciu și tot sunt înjurat că eu sunt un om rău ( expresie care-mi aparține dintr-un editorial și preluată de Mircea Badea)
    Cu respect.

  4. Adevaratul GROPAR al aeroportului Brasov este tocmai Cancescu!!
    „Fantezia” ca nu ar fi rentabil Aeroportul la Brasov – lansata de Cancescu – ar „merge”
    doar daca acest individ – poate cel mai mare excroc al istoriei Administratiei locale! –
    ar fi fost… macar inceputa Autostrada Brasov – Aeroport Otopeni(Bucuresti)
    Dar pe ce a pus mana Cancescu , totul s-a facut praf !!
    De fapt, acea bizarerie de pista …AERO, turnata de Cancescu in „concubinaj” cu Vectra,
    A fost o excrocherie mascata! O fisie de 4 km,turnata in camp,fara nicio justificare!

  5. Cancescu face ce stie el mai bine MINTE! De ceva timp a invatat o alta lectie sa se victimizeze. Cum dracu sa faci o asemenea avere cand a semnat doar state de plata in zona bugetara. Sa spuna la ce firma privata a lucrat pana cand DNA l-a scos cu forta din administratie.

    • Dle Panait exagerezi. Toate firmele mentionate in articol sunt facute de Cancescu. Nimeni nu l-a dovedit ca a facut evaziune fiscala. Din cate stiu procurorul autor ale dosarelor lui Cancescu nici nu mai este la Brasov.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.