DRPD Brașov riscă amenzi de la Poliție din cauza DN 73

DRPD Brașov riscă amenzi de la Poliție din cauza DN 73

0 185

IPJ a solicitat la începutul lunii oficial efectuarea în regim de urgenţă a unor reparaţii pentru drumul problemă din judeţul Brașov, repectiv DN 73. 
Până una alta,  poliţiştii nu au aplicat în ultimul an nici o sancţiune administratorului drumului în ceea ce priveşte neasigurarea stăii de viabilitate a şoselei.
În data de 5 septembrie, Serviciul Rutier a informat administratorul drumului, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, asupra deficienţelor constatate pe DN 73, sectorul de drum cuprins între Moieciu şi limita cu judeţul Argeş şi a solicitat remedierea în regim de urgenţă a deficienţelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, subcomisarul de poliţie Alina Ivan.
De aceea DRDP Braşov, a precizat că la această oră, întregul tronson din această şosea a fost predat constructorului, însă, până la finalul acestui an, ar urma să se lucreze doar la refacerea casetelor decopertate de pe tronsonul Râşnov – Bran, precum şi la reconstrucţia unui pod din zona Râşnovului.

Astfel, abia de la anul sunt şanse să se refacă şoseaua şi pe porţiunea dinspre limita cu judeţul Argeş sau pe raza staţiunii Moieciu.
Compania spaniolă AZVI SA a câştigat în 2011 contractul pentru reabilitarea DN 73, iar din 2014 s-a apucat de treabă, însă doar pe raza judeţului Argeş.
Valoarea totală a proiectului, pentru care s-a obţinut o finanţare nerambursabilă europeană, este de 275,86 milioane de lei. Deoarece lucrările au fost tărăgănate, proiectul a fost partajat, finanţarea fiind acum asigurată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 – 2020.

În luna mai anul curent ministrul Transporturilor Răzvan Cuc era hotărât să rezilieze contractul, astfel că cel puțin de teama unor repercursiuni, spaniolii s-au pus pe treabă. De altfel, lucrările în derulare sunt monitorizate în permanenţă de către drumarii braşoveni, atât în ceea ce priveşte respectarea graficelor de lucru, cât şi în ceea ce priveşte calitatea proiectului.
IR

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.